O scurta istorie a hipnozei


O scurta istorie a hipnozei

Suntem tentati sa credem ca hipnoza ca proces terapeutic reprezinta o descoperire recenta, dar radacinile ei merg mult in trecut. Scrierile civilizatiilor antice, precum civilizatia egipteana atesta metode de vindecare atat psihica cat si fizica care folosesc transa hipnotica.

In epoca moderna, hipnoza incepe cu austriacul Franz Mesmer. Mesmer a lucrat cu pacienti cu tulburari psihice si a obtinut rezultate excelente. Mesmer utiliza magnetismul animal care era indus pacientului prin pase magnetice, un complex de miscari ale mainilor in jurul corpului pacientului combinate cu urmarirea de catre pacient a miscarilor unui bat care se reflecta intr-o oglinda. Unul dintre cazurile celebre este cel al unei pianiste care suferea de o tulburare de vedere psihosomatica - „ orbire isterica“- , careia a reusit sa ii redea o parte din vedere, acesta fiind capabila sa distinga culorile, sa perceapa lumina si miscarile din jurul ei.

Teoriile lui Mesmer au fost preluate apoi de John Elliotson (1791- 1868) si James Esdaill (1808 - 1859). Acesti doi chirurgi foloseau tehnica lui Mesmer in operatii cu scopul obtinerii unei efect anestezic. James Braid (1795- 1860) este o alta figura importanta, fiind privit ca „parintele hipnozei“, deoarece investigatiile sale au plasat hipnoza in domeniul stiintific . El este cel care a introdus cuvantul „hipnoza“, care provine din cuvantul grecesc „hypnos“ ce inseamna somn. Braid a demonstrat ca starea de hipnoza nu este altceva decat o fixare a atentiei, dar ca in aceasta stare pot fi abordare si vindecate o serie de probleme fizice si psihice. Braid descrie o serie de cazuri, printre care cel al unei femei de 33 de ani care si-a redobandit mobilitatea in picioarele paralizate si cel al unei femei in varsta de 54 de ani care a fost tratata cu succes de o serie de dureri de cap si de o afectiune a pielii.

In secolul 20 , practicanti ai hipnozei precum Pierre Janet (1859 – 1947) si Clark L. Hull (1884 – 1952) au facut progrese importante in studiul stiintific al hipnozei. Sigmund Freud ( 1856 – 1939) a utilizat, de asemenea, hipnoza in cercetarile sale, dar a abandonat-o in favoarea tehnicii numita asociatie libera. Un alt nume important in domeniu este Emile Coue (1857- 1926) care a promovat ideea de auto- sugestie si de auto- hipnoza. El a recunoscut rolul important pe care imaginatia il are in procesul de rezolvare a problemelor si ca hipnoza este un proces la care clientul participa si nu ceva care este indus de cel care hipnotizeaza.

Cele dou figuri majore in domeniul hipnoterapiei sunt Milton Erickson (1901 – 1980) si Dave Elman (1900 – 1967). Erickson este considerat pionierul „hipnozei indirecte“ care face apel la patternuri de limbaj care au scopul de a schimba perceptia oamenilor despre ei insisi si despre problemele lor , fara sa apeleze la inductia formala in care pacientul sta intins cu ochii inchisi si in care primeste sugestii directe de relaxare. Abordarea lui se bazeaza pe intelegerea sistemului de convingeri si valori ale clientului. Elman este poate mai putin cunoscut. El este cel care a adus tehnicile folosite in hipnoza de scena in hipnoterapie.

Hipnoza in acest secol tinde sa urmeze patternul lui Erickson si Elman si a celor care i-au urmat. Hipnoza reprezinta o solutie practica pentru o gama larga de afectiuni si dificultati cu care se confrunta clientul, aducand la suprafata resursele interioare ale clientului.