Tigrul din cuşcă


Tigrul din cuşcă

A fost odată demult un tigru foarte frumos ce locuia într-o cuşcă la grădina zoologică. Acest tigru era ţinut într-o cuşcă foarte mică pentru că tuturor oficialilor de la grădina zoologică le era frică de el. Iar teama lor provenea din faptul că acest tigru era tot timpul mânios. Mai mulţi antrenori de la grădina zoologică doreau să se împrietenească cu tigrul, dar de câte ori se apropiau de acesta, chiar şi cu mâncare, tigrul răgea şi îi ataca. În scurt timp, nimeni nu mai îndrăznea să se apropie de tigru pentru că se temeau toţi de furia acestuia. Ei îi aruncau mâncarea pe uşă, după care o închideau rapid. Tigrul era furios pentru că nu primea mâncarea pe care şi-ar fi dorit-o şi, pentru că stătea într-o cuşcă mică, el tot timpul răgea, se târâia pe jos şi mârâia.
Când oamenii veneau să viziteze tigrul, stăteau cât mai departe de cuşcă, pentru că acesta le-a dat de înţeles că nu vrea ca cineva să se apropie de el.


Modul în care se comporta tigrul şi modul în care se simţea el pe interior erau două lucruri diferite. De fapt, tigrul era foarte, foarte supărat. Lui nu-i plăcea cuşca mică şi strâmtă în care era ţinut, nu-i plăcea că se afla în captivitate şi faptul că nu avea alţi tigri în preajmă. Cuşca i se părea plictisitoare şi singuratică. Toate aceste lucruri îl făceau pe tigru să simtă că are o gaură mare, neagră în piept. Dar în loc să lase lumea să-i vadă tristeţea, el le arăta furia. El chiar nu ştia un alt mod de a se comporta. Ceea ce nu realiza însă tigrul era faptul că tot acest comportament al lui îl împiedica să obţină lucrurile care l-ar fi făcut fericit. Oficialii de la grădina zoologică ar fi fost mai mult decât fericiţi să-l mute într-o cuşcă mai mare, într-o zonă de junglă în aer liber împreună cu alte feline, dar din cauza furiei şi a temperamentului său se temeau că le va ataca pe celelalte feline sau pe oamenii veniţi să le vadă. Aşa că viaţa deveni tot mai grea pentru tigru, iar el era tot mai nervos.

S-a întâmplat ca îngrijitorul care se ocupa de tigri să aibă probleme familiale în acea perioadă şi de aceea a renunţat să se mai ocupe de tigru, care muşca mereu barele din cuşca sa. El s-a hotărât să mute cuşca tigrului în spate, unde nu putea să-l vadă nimeni. Tigrul începu să se simtă din ce în ce mai singur.

Într-o zi, pentru că numărul animalelor din grădina zoologică a crescut, oficialii au angajat un nou îngrijitor – o femeie care se pricepea foarte bine în a înţelege animalele. După câteva zile în care a explorat grădina zoologică, femeia descoperi tigrul. Ea l-a urmărit cu atenţie în timp ce acesta răgea şi se prindea cu ghearele de barele cuştii ca şi cum ar intenţiona să o atace. Apoi, i-a întors spatele şi s-a făcut că doarme, refuzând să mănânce mâncarea adusă de femeie.

Dar această îngrijitoare nu era ca ceilalţi îngrijitori care hrăneau tigrul, îi făceau curat în cuşcă, după care se îndepărtau cât de repede puteau. Ea a văzut dincolo de furia şi încercările lui de a o ataca, şi ştia ce se află la baza acestor comportamente. Ea începu să vorbească în mod regulat cu tigrul, lăsându-l să înţeleagă că ea îi recunoştea tristeţea şi că îl va ajuta. Deşi iniţial tigrul a oferit un adevărat spectacol – îşi arăta colţii şi răgea – el a început să înţeleagă că acest îngrijitor ar putea să-l ajute să scape de tristeţea ce-l măcina şi astfel a început să asculte şi să înveţe.

Odată cu trecerea timpului, au apărut schimbări şi a venit şi ziua în care tigrul a fost mutat în zona de junglă în aer liber a grădinii zoologice, împreună cu celelalte feline. Era liber să hoinărească cu celelalte animale sau să stea la soare. La început, tigrul a întâmpinat probleme în a se împrieteni cu celelalte animale, dar îngrijitorul cel special, care ştia că tigrul învăţa repede, a început să lucreze cu el până ce tigrul a devenit un membru bine-venit al grupului. Toţi aceşti îngrijitori erau miraţi de schimbările de schimbările ce s-au petrecut cu tigrul şi au prezis că în curând el va redeveni tigrul furios din trecut. Dar îngrijitorul ştia că acest lucru nu se va întâmpla pentru că ea îl ajutase pe tigru să vadă viaţa, sentimentele de tristeţe şi furie într-o altă lumină. Tigrul a descoperit în curând că i se vindecase gaura din piept.

După aceasta, de fiecare dată când tigrul o vedea pe îngrijitoare, începea să toarcă. Iar zgomotul produs de torsul său era cel mai tare zgomot pe care toată lumea din grădina zoologică îşi amintea să-l fi auzit vreodată.

Probleme cărora li se adresează: sentimentelor de furie sau mânie inadecvate şi copleşitoare care-l fac adolescent sau chiar pe omul adult să se îndepărteze de persoanele din jurul lui care i-ar putea oferi dragoste şi îngrijire.

Mesaj: sentimentele de mânie ascund sentimente de tristeţe; tristeţea este rezultatul faptului că nu are nimeni grijă de noi sau nu avem pe nimeni cu care să relaţionăm. Renunţarea la sentimentele de furie ne va permite să găsim şi să împărtăşim sentimente de iubire.
Sursa: Nancy Davis, Poveşti terapeutice