Grand Master Development 2.0 -2

INTEGRATE

Condiții de participare – minim NLP Practitioner 
 13-15 noiembrie 2026: Timișoara

Dacă îți e dor de Mansarda PsiHolistArt, de lucrul cu tine și întâlnirea cu oameni dragi, aduc înspre tine-căutătorule drag, un nou nivel de lucru: Grand Master 2.0 – 2. Te provoc la introspecție și exercițiu din nou.

Acest Masterclass (că nu mai pot spune Workshop sau alte denumiri) va fi despre lucrul cu părțile și l-am numit INTEGRATE.

Dacă ai participat la vreunul din cursurile NLP Practitioner sau Master NLP cu mine (Lidia Cotoșman), în cadrul Psiholistart, ai deja destule instrumente pentru a-ți face viața mai bună. Iar dacă vrei mai mult, vrei finețe, vrei să simți în interiorul tău acea libertate să trăiești viața cu toată inima, mergem mai departe și te invit la o nouă întâlnire de lucru:

INTEGRATE

De la piedică și nehotărâre la întregire

Lucrul cu părțile interioare

Știi ce ar trebui să faci… ai făcut NLP, ai citit, ai înțeles… și totuși, la un moment dat, „ceva din tine” preia volanul și te trezești făcând exact ce ți-ai promis că nu mai faci.

O parte din tine vrea să se apropie de oameni, alta îi ține la distanță… o parte muncește până cade, alta amână tot până în ultima clipă… o parte e blândă cu toată lumea, iar alta te critică pe tine fără milă, zi de zi, cu o voce pe care o cunoști prea bine.

Și uneori, în momentele de liniște, apare o tristețe, o frică sau o rușine pe care nu o poți explica… ca și cum n-ar fi chiar a ta.

Nu e nimic stricat în tine. E un sistem întreg care încearcă, în felul lui, să te protejeze.

O parte din mine vrea…alta se teme.

O parte din tine își dorește schimbarea, iar alta găsește de fiecare dată motive să rămână acolo unde este.

O parte vrea să spună „nu”, iar alta se teme să nu dezamăgească.

O parte își dorește apropiere, iar alta se retrage atunci când cineva ajunge prea aproape.

O parte știe că are nevoie de odihnă, iar alta spune că încă nu ai făcut suficient.

O parte își dorește să fie văzută, iar alta se teme de critică, respingere sau expunere.

Poate există în tine un Perfecționist care nu îți permite să greșești, un Critic care știe întotdeauna ce ai fi putut face mai bine, un Controlor care încearcă să prevadă totul, un Salvator care se ocupă de nevoile tuturor, un Copil cuminte care încă încearcă să nu supere pe nimeni… și poate există și o parte care, uneori, obosită de toate acestea, spune pur și simplu:

„Nu mai pot.”

De cele mai multe ori încercăm să schimbăm aceste părți, să le controlăm, să le convingem, să le reducem la tăcere sau să scăpăm de ele.

Dar niciuna dintre ele nu a apărut întâmplător.

Ceea ce astăzi numești autosabotaj, procrastinare, perfecționism, nevoie de control, evitare sau frică a fost, cândva, cea mai bună soluție pe care sistemul tău interior a găsit-o pentru a te proteja… cândva.

Și dacă schimbarea nu începe prin a lupta împotriva unei părți din tine… ci prin a descoperi de ce există, ce încearcă să facă pentru tine și de ce se teme că s-ar întâmpla dacă ar înceta să o facă?

Condiții de participare: minim NLP Practitioner finalizat

INTEGRATE este un workshop experiențial de două zile și jumătate, dedicat lucrului cu părțile interioare, construit la întâlnirea dintre Internal Family Systems (IFS), NLP și elemente de lucru sistemic inspirate din Constelațiile Familiale.

Vor fi 2 zile și jumătate în care vom înțelege sistemul interior:

Cine trăiește în mine?
Cine vorbește atunci când mă critic?
Cine se teme?
Cine controlează?
Cine vrea să fie perfect?
Cine se retrage?
Cine se revoltă?
Cine are grijă de toată lumea?
Cine spune „nu pot”?

Și, mai ales…

Pe cine și de ce încearcă toate aceste părți să protejeze?

Pentru că, atunci când privim dincolo de comportamentul unei părți, putem descoperi că ceea ce părea un dușman interior este, de fapt, un protector care și-a luat rolul foarte în serios.

Uneori… cu foarte mult timp în urmă.


NU EȘTI O SINGURĂ VOCE

În mod obișnuit vorbim despre noi la singular: „eu cred”, „eu vreau”, „eu simt”, „eu am decis”.

Și totuși, experiența noastră interioară ne arată adesea altceva.

„Vreau să fac asta, dar parcă ceva mă oprește.”

„Știu că nu are sens să mă tem, dar tot mă tem.”

„Mi-am promis că data viitoare voi spune ce gândesc… și din nou am tăcut.”

„Știu că relația aceasta nu îmi face bine, dar nu reușesc să plec.”

„Știu ce am de făcut, dar continui să amân.”

Aceste contradicții devin mult mai ușor de înțeles atunci când încetăm să privim psihicul ca pe o structură omogenă și începem să îl privim ca pe un sistem format din părți, fiecare având propria perspectivă, propriile emoții, propriile amintiri, propriile nevoi și propriile strategii.

Unele dintre aceste părți încearcă să organizeze viața, să anticipeze, să controleze și să prevină durerea.

Altele reacționează rapid atunci când durerea, rușinea, frica sau vulnerabilitatea devin prea intense.

Iar altele poartă încă experiențe și emoții pe care, cândva, nu am avut suficiente resurse pentru a le procesa.

Din această perspectivă, conflictul interior nu mai înseamnă că „este ceva în neregulă cu mine”.

Înseamnă că părți diferite din mine încearcă să mă protejeze în moduri diferite.

Ce vom face:

Câteva povești teoretice:

👉modelul Internal Family Systems și conceptul de părți interioare din perspectiva NLP;

Vom explora:
👉conceptul de multiplicitate psihică
👉părți care apar în diferitele contexte ale vieții noastre, cine preia conducerea atunci când ne simțim amenințați, criticați, respinși sau nesiguri și ce se întâmplă atunci când două sau mai multe părți vor lucruri diferite.
👉Self și relația dintre Self și părți;
👉protectorii, managerii, firefighters și părțile vulnerabile;
👉 părțile dominante;
👉intenția pozitivă din spatele protectorilor
👉negocierea dintre părți;

👉Vom construi Harta sistemului interior

👉 Vom explora diferența dintre: „Sunt această parte” și „E xistă o parte din mine care simte asta.”

Și evident vom integra. Nu vom scăpa de părți, ci le vom privi altfel, le vom integra și îmblânzi pentru a FI INTREGI.

Părțile pe care ai încercat ani întregi să le schimbi nu au nevoie să fie învinse, ci doar văzute, ascultate, înțelese. Poate au nevoie să descopere că timpul a trecut, că există astăzi alte resurse și că nu mai sunt singurele responsabile pentru ceea ce au încercat atât de mult timp să protejeze.

Pentru că integrarea nu înseamnă că frica dispare, că vulnerabilitatea dispare, că nu vom mai avea niciodată conflicte interioare sau că în noi vor rămâne numai părțile pe care le considerăm frumoase.

Integrarea înseamnă să putem face loc tuturor acestor părți fără ca una dintre ele să fie obligată să conducă întregul sistem.

Și poate că, atunci când încetăm să mai luptăm împotriva unor bucăți din noi, apare posibilitatea de a ne întâlni într-un mod diferit… mai aproape de întreg.

Vom alterna teoria cu exerciții individuale, meditații ghidate, lucru în grupuri mici, tehnici NLP, procese inspirate din IFS, explorări corporale și spațiale și câteva ritualuri inspirate din Constelațiile Familiale.

Vom lucra cu ceea ce apare, păstrând respectul pentru ritmul și limitele fiecărui participant.

_______________

Program de curs:

Masterclass INTEGRATE se va desfășura în 13-15 noiembrie 2026

Vineri, 13 noiembrie: 17:00-20:00

Sâmbătă – 14 noiembrie și Duminică-15 noiembrie: 10:00–18:00

Orele de program pot fi modificate în funcție de doleanțe (evident, fără a fi afectată activitatea de curs 😊)

Locație:

Centrul Psiholistart – Timișoara, Str. Coriolan Băran nr. 22

Trainer:

  • Master Trainer NLP
  • Consultant Panorama Socială
  • Psiholog, Psihoterapeut cu formare în Terapie Ericksoniană și Hipnoză clinică, atestat COPSI
  • Facilitator Constelații familiale
  • Coach atestat de Min. Muncii
  • Teacher of presence –  School of Awakening (Eckhart Tolle & Kim Eng)
  • NLP Practitioner și Master NLP sub egida ITANLP, atestat ARONLP și EANLP
  • coach NLP format de Michael Carroll și John Thompson
  • peste 2000 ore de formare suplimentară in psihoterapie din diferite forme cu traineri romani si internationali
  • peste 7000 de ore sustinute in cadrul cursurilor de dezvoltare personală și formare în NLP, tabere interne și internaționale NLP
  • experiență în peste 70 grupuri de formare în NLP, Ateliere de Dezvoltare personală și Tabere de dezvoltare personală
  • întemeietor Centrul de dezvoltare personală PsiHolistArt

Workshop experiențial • IFS • NLP • Ritualuri sistemice

_______________

Investiție:

Investiția: 750 lei

Te astept cu drag la acest Masterclass, indiferent dacă ai mai fost sau nu la Grand Master, dar ai finalizat minim NLP Practitioner

Dacă e potrivit pentru tine, înscrie-te cât mai curând (întotdeauna când creez un program îl creez pentru oamenii care s-au anuntat).

Vreau să INTEGRATE...

Zile
Ore
Minute
Secunde

Rezervă-ți locul la INTEGRATE

Vei primi toate detaliile de plată și confirmare înscriere pe email, după completarea formularului