Constelații familiale - Ritualuri sistemice

Vindecarea copilului interior și Recuperarea sufletului

31 mai – 1 iunie 2025

_______________

Atelier de Constelații familiale altfel - vindecarea copilului interior

De ce uneori simți că nu ești tu?

Sunt momente în viață când simțim că, oricât am încerca, lucrurile nu se leagă. Apare o oboseală grea, o confuzie interioară sau o senzație că trăim „pe jumătate”. Parcă lipsește ceva. Parcă nu suntem întregi. Nu simțim bucuria vieții cu adevărat. Nu suntem ancorați în inima noastră.

E firesc. Pentru că părți din noi au rămas prinse în trecut, în povești dureroase, în suferința altora — uneori a părinților noștri, alteori a strămoșilor. Funcționăm așa, „în bucăți”, și nici nu ne dăm seama. Dar corpul știe. Sufletul simte.

Dintr-o altă perspectivă, în multe dintre aceste părți rămâne blocat copilul nostru interior – acel „eu” vulnerabil, sensibil, cu emoții mari și nevoia profundă de a fi văzut, iubit, protejat. În fața unei traume, acel copil se retrage. Se ascunde. Se oprește din a mai simți, pentru că simțirea a fost prea dureroasă.

Și-atunci, deși creștem, deși devenim adulți, rămânem cumva cu acel gol: căutăm validare, iubire, sens — dar nu de aici și acum, ci dintr-un timp înghețat undeva în noi.

Atunci când trăim o traumă — fie că vorbim despre abandon, pierdere, umilință, frică intensă, un accident, o despărțire sau chiar o naștere dificilă — se activează un mecanism profund de protecție. Ne separăm de acea parte din noi care simte durerea, pentru a merge mai departe. Supraviețuim. Zâmbim. Continuăm. Dar partea aceea rămâne undeva înăuntru, nemișcată, neauzită.

Și cu timpul, toate aceste „bucăți” încep să cântărească greu:
Ne simțim blocați.
Relațiile nu merg.
Ne e greu să ne bucurăm.
Tragem de noi.
Ne sabotăm fără să înțelegem de ce.
Pentru că acele emoții neexprimate, acele momente neprocesate, încă trăiesc în noi — chiar dacă le-am băgat sub preș de ani de zile.

Și mai e ceva. Nu purtăm doar ce ni s-a întâmplat nouă. De multe ori, dintr-un fel de iubire oarbă, profundă, preluăm poveri din familia din care venim. Povești dureroase, tăceri apăsătoare, pierderi, avorturi, secrete, vinovății, loialități inconștiente. Nu o facem cu intenție — o facem pentru că, la un nivel profund, vrem să aparținem. Vrem să ajutăm. Vrem să ne conectăm.

Dar asta nu ne vindecă. Doar ne încarcă.

Există multe forme de terapie care aduc la suprafață aceste răni vechi, aceste părți pierdute. Dar, din toată experiența mea, cred cu toată inima că una dintre cele mai profunde căi de a te regăsi este prin Constelațiile Familiale.

Pentru că în Constelații, nu doar vorbești despre suferință — o vezi. O simți. Îi dai un chip. O recunoști. Și, pas cu pas, îți aduni sufletul la loc. Ceea ce era rupt, începe să se așeze. Ceea ce era rătăcit, găsește drumul spre ACASĂ.

Dacă ai fost deja la un atelier, știi despre ce vorbesc. E ca și cum timpul se oprește. Ca și cum sufletul ți se arată. Iar dacă n-ai fost încă, te invit cu inima deschisă să vii. Să te oprești o clipă. Să privești altfel. Să-ți aduci bucățile acasă.

Atelier de Constelații Familiale — altfel.
Un spațiu pentru întregire, pentru împăcare, pentru regăsire.

Când e vorba de suflet, nu mai e timp, nu mai e spațiu…și poți afla atât de multe despre tine, despre sistemul familial din care faci parte, poți reașeza lucruri uitate demult, poți schimba…asa cum numai in Constelațiile familiale o poți face.

În vremuri de schimbare e momentul să ai acces la tot ce esti tu! E momentul să te reconectezi la tine și să te întregești!

_______________

Ce vom face în Atelierul de Constelații familiale - Ritualuri sistemice:

Atelierul va fi unul experiențial, astfel încât fiecare persoană care participă are propia experiență, va lucra propriile ritualuri și se va conecta cu diverse aspecte ale sufletului, cu povești ale familiei de unde provine și cu resurse care vin de la strămoși. Vom lucra:

meditație de conectare cu familia

ritual de conectare cu copilul interior și părți ale sinelui mai tânăr

ritual de conectare cu partea traumatizată

ritual de eliberare de poveri purtate

3-4 constelații familiale individuale

Ne vom conecta la planurile subtile și profunde ale inconștientului dând timp și spațiu să se petreacă schimbarea, așezarea, reconectarea cu părțile uitate.

Vom aduce resurse acelor părți uitate care ne-au pornit pe făgașul a ceea ce suntem azi.

Vom aduce acasă părți ale sufletului, uitate de mult.

Timișoara, Centrul Psiholistart

31 mai-1 iunie

Program: 10:00-18:00 cu pauza de masa si pauze de acomodare

_______________

Facilitator: Psih. Lidia Cotoșman

Unul din cei mai experimentați traineri de dezvoltare personală și NLP din România, cu experiență de peste 15 ani și 25 ani de lucru individual. 

  • Facilitator Constelații familiale, format de: Barbara Morgan, Dragos Riti, Stephan Hausner, Sarah Peyton, Paola Felici, Bill Mannle, Bertold Ulsamer, Shavasti
  • Master Trainer NLP
  • Consultant Panorama Socială
  • Psiholog, Psihoterapeut cu formare în Terapie Ericksoniană și Hipnoză clinică, atestat COPSI
  • Organizator și coordonator de programe NLP Practitioner ITANLP în Timișoara, București, Pitești, Sibiu, Iași, Cluj Napoca
  • NLP Practitioner și Master NLP sub egida ITANLP, atestat ARONLP și EANLP
  • Specialist in activitatea de Coaching atestat de Min. Muncii
  • coach NLP format de Michael Carroll și John Thompson
  • peste 1200 ore de formare suplimentară in psihoterapie din diferite forme cu traineri români și internaționali
  • peste 7000 de ore susținute în cadrul cursurilor de dezvoltare personală și formare în NLP, tabere interne și internaționale NLP
  • experiență în peste 70 grupuri de formare în NLP, Ateliere de Dezvoltare personală și Tabere de dezvoltare personală
_______________

Investiție

Costul Workshopului este: 600 lei (2 zile de lucru) 

În situația în care sunt 2 membri ai aceleiași familii (părinți, frați, copii, soț/soție), al doilea participant va avea reducere de 30%. Reducerea nu se aplică pentru prieteni.

La acest gen de workshopuri numărul de locuri este limitat, astfel încât este necesar să îți rezervi locul din timp. 

Pentru înscriere poți face plata cu cardul, astfel încât locul tău e rezervat automat. Dacă nu dorești să plătești acum, dar vrei să îți păstrăm  locul, trimite un email la [email protected] și anunță-ți intenția.

Locurile se vor ocupa  în ordinea efectuării plății.

Dacă dorești să participi dar intenționezi să plătești mai târziu, anunță-ne. Altfel vom da locul altei persoane care dorește să participe.

Te așteptăm cu drag !

Be power with grace

Zile
Ore
Minute
Secunde