Ma aflu in acel loc in care padurea si muntele se uneste cu cerul, in care parca respiri liniste… Muntii Trascau, in apropierea Manastirii Ramet. Un loc perfect pentru a crea, pentru ca intr-adevar, ceea ce pregatesc pentru Tabara „Iubeste si lasa-te iubit!” din Grecia, este creatie.
Dar mai intai, sa-ti impartasesc ceva… despre mine. Celor care au fost la cursurile pe care le-am sustinut le-am mai povestit. Am un fiu, o minunatie de barbat, care va fi in curand tata. Atunci cand era mic, mi se parea ca e intregul Univers, ca il iubesc neconditionat, si cu toate astea, erau momente cand ma suparam pe el (ca nu isi face ordine in camera, ca ar putea depune mai mult efort pentru scoala, bla, bla, bla). Atunci mi se parea normal, ca e educatie ceea ce fac eu. Intre timp am invatat multe (am facut facultatea de psihologie, am facut formarea in Psihoterapie, Cursurile NLP – pe care mai tarziu am inceput sa le sustin, am invatat, am citit, am facut dezvoltare personala, am evoluat), suficient de multe incat sa imi dau seama ca in acele momente erau mici scapari ale iubirii…era o iubire conditionata de acele mici comportamente. De unde? Din teama de a nu fi judecata de ceilalti, din teama de a nu-mi fi indeplinit corespunzator roul de mama. Unde am invatat asta? Cine mi-a spus? Nimeni explicit, dar am inteles la randul meu de-a lungul timpului ca am nevoie de apreciere ca ar trebui sa fiu intr-un anume fel, daca vreau sa fiu IUBITA. Ori, cum ar fi fost posibil daca nu mi-as fi facut rolul de mama asa „cum scrie la carte”? La vremea respectiva probabil ca nu iubeam viata suficient, nu aveam timp decat pentru a avansa in cariera, de a fi mama sau sotia perfecta, de a demonstra ca „merit sa fiu pe acest Pamant” (desigur, nu ma gandeam explicit la asta, dar asa parea). Era asta iubire? NU, pentru ca eu la randul meu nu ma iubeam suficient! Acum, lucrurile s-au schimbat. Il iubesc neconditionat, apreciez tot ceea ce face, apreciez si multumesc lui Dumnezeu ca exista si e sanatos, dar mai ales sunt mandra ca sunt mama lui. Astept asadar sa vina micuta (pentru ca va fi fetita, probabil), sa ii arat ce minunata e lumea in care a venit, sa ii insuflu dragostea de viata, ca e bine sa fii fata (daca e fata :)), ca e bine sa fii pe acest pamant…atat cat imi permit tinerii parinti, desigur :). Cate mame sau bunici fac asta? Nu fac, iti spun eu….pentru ca sunt prea preocupate sa fie acceptate si sa corespunda societatii.
Primul exercitiu pentru a invata IUBIREA:
– Oamenii spun ca e usor sa iubesti, doar ca nu au gasit inca acea persoana potrivita care sa merite iubirea o viata. Oare nu exista acea persoana potrivita? Ar fi foarte trist, dar trebuie sa iti spun ca nu e asa… exista la tot pasul, dar nu stim sa comunicam ce avem nevoie sau sa intelegem ce nevoi are celalalt.
– Cautam iubirea… ai putea sta o viata alaturi de un om care te iubeste dar pe care nu il iubesti? Dar invers?
Si atunci, ce e iubirea? E ea in afara? Dorim iubirea altei persoane? Sau e necesar sa simtim noi ca iubim?
De ani de zile inteleg nevoia de iubire prin prisma dorintei de „intoarcere la Intreg”, uniune pe care am pierdut-o o data cu nasterea, odata cu desprinderea de mama si invatarea separarii.
Cea mai profunda nevoie a omului este aceea de a-si depasi aceasta izolare, singuratate. Si cautam la infinit, sa umplem acest gol. Fiecare cauta acest lucru in modul propriu, prin persoana de cuplu, prin acceptarea de catre o persoana, parinti, un grup etc., job mai bun, aprecierea sefului sau prietenilor, sau oamenilor din jur (apreciere care pentru moment asigura ca nu esti izolat), succesul, banii, puterea, modestia, amabilitatea sau imbracamintea cat mai atractiva sau sexy pentru femei, crezand ca asa se asigura depasirea izolarii. Cu toate astea, niciodata nu e de ajuns, ca dovada ca suntem mereu pe fuga sa le obtinem, iar foarte putini din cei care le-au obtinut sunt cu adevarat fericiti si stiu sa pastreze acest sentiment.
A iubi e de fapt o arta. O arta care se invata, la fel cum se invata pictura, muzica, scrisul sau orice meserie. Ai nevoie de concentrare, de disciplina, de rabdare si mai ales preocupare sa o inveti, dar cred ca merita mai mult decat orice.
Iti propun mai departe un exercitiu simplu, care te pregateste sa inveti sa iubesti cu adevarat (din suflet, nu din minte).
Exercitiul 1 – primul pas catre IUBIRE
Iti spun de pe acum ca e un exercitiu destul de dificil, dar nu imposibil. S-ar putea sa gasesti tot felul de motive pentru a nu il face, considerand ca e o prostie, ca ai lucruri mai bune de facut.
– stai singur cu tine insuti (fara telefon, fara facebook, fara sa citesti sau sa privesti la televizor, fara sa mananci sau sa bei). Ce ai de facut:
1.aseaza-te confortabil, si inchide ochii
2. observa felul in care iti simti corpul stand acolo
3. observa ce ganduri apar pe ecranul mental, ce nelinisti, ce frustrari. Doar observa-le si lasa-te sa plece. S-ar putea sa te surprinzi ca faci in mintea ta planuri pentru intreaga zi sau planuri de viitor sau carcotesti despre acest exercitiu. Lasa-le sa plece. Doar observa mintea ta si fii constient de tine.
4. observa respiratia ta, nefacand nici o modificare. Doar observa, nu forta nimic, nu schimba nimic. Simte respiratia si aerul pe care il inspiri.
5. constientizeaza-te pe tine, simte-ti „eu-l”, ca centru al puterilor tale, ca cel care creeaza propria lume si viata
Incepe de azi, vreme de 15 minute, urmand ca in fiecare zi sa extinzi acest timp, la 20-30 minute in fiecare zi. Ai putea ajunge sa faci acest exercitiu chiar de 2 ori pe zi.
