Fiecare persoana pe care o cunoastem are ceva special sa ne ofere…..asta daca suntem suficient de deschisi sa primim.
Fiecare intalnire ofera posibilitatea constientizarii propriei persoane, ilustrand anumite comportamente pe care le avem si pe care nu le acceptam. Reactiile pe care le avem vis a vis de cei din jur ofera mai multe informatii despre propria persoana decat despre persoana din fata noastra.
Atunci cand cineva face o remarca asupra noastra, care ne deranjeaza sau chiar ne raneste, cel mai probabil si noi judecam acel lucru referitor la propria persoana.
Reactiile noastre la comportamentele celor din jur sunt in stransa legatura cu parerile noastre despre noi insine, cu sentimentele noastre de frica, de inadecvare, de inferioritate.
Ii judecam pe cei din jur pe baza a 3 cauze:
1. Nu toleram aceeasi caracteristica sau acelasi comportament in noi insine.
De exemplu, daca esti o persoana timida, retrasa si cunosti o persoana exuberanta o poti considera galacioasa, sau poti considera acest gen de comportament neadecvat si nepotrivit. Acest lucru se intampla pentru ca tu nu te-ai simti in largul tau, comportandu-te asa. O judecata de acest fel poate sa arate faptul ca nu te exprimi in totalitate. Constientizand reactiile pe care le ai si motivatia care sta in spatele lor ajuta la exprimarea autentica si in totalitate a propriei personalitati.
2. Judeci un comportament pe care si tu il la randul tau il faci.
Observa ceea ce nu iti place la cei din jur. Poti sa ramai surprins ca majoritatea comportamentelor care ne deranjeaza la cei din jur le afisam chiar noi insine in diferite situatii. Constientizand acest lucru este un prim pas spre autoacceptarea si iubirea de sine.
3. Iti doresti si invidiezi ceva ce cei din jur au obtinut.
Persoanele care au obtinut ceva intr-un domeniu sau aspect al vietii care te intereseaza iti pot aminti de insuccesul propriu, iar astfel multi dintre noi suntem tentati sa denigram persoana respectiva sau comportamentele sale pentru a evita propriile sentimente de insecuritate.
Cele mai multe din judecatile pe care le facem despre cei din jur sunt strategii ale egou-ului de a evita sentimentele inconfortabile. Devenind constienti de judecatile noastre nu inseamna ca nu vom mai avea preferinte. Dar, anumite comportamente ale persoanelor din jur nu vor mai avea nici un impact asupra starii noastre generale.